Acționar, inventator, mecena
Preluarea răspunderii firmei și societății a fost pentru Prof. Dr. h.c. Viktor Dulger (*18.12.1935; † 21.03.2016), fondator și fost președinte al consiliului de supraveghere a grupului ProMinent, permanent un țel important.
Viktor Dulger s-a născut la 18.12.1935. Când era tânăr a încheiat deja după trei ani studiul construcțiilor de mașini la școala tehnică de stat din Karlsruhe. Viktor Dulger a dobândit cunoștințe practice în funcția de conducere a corporației americane Carnation Milk, activă pe plan mondial.
Găsirea propriilor soluții pentru probleme tehnice - acest lucru l-a interesat în deosebi pe Viktor Dulger. În 1960 a devenit independent înființându-și propriul birou de inginer: Chemie și Filter GmbH. Foarte curând a ajuns pe drumul dezvoltării primei pompe dozatoare comandate electronic cu tranzistori. Mai mult de 50 de patente personale sub numele Viktor Dulger, în Germania și în lume, sunt dovada pentru spiritul continuu de inventator.
În Heidelberg-Wieblingen, Viktor Dulger a ridicat în 1969 prima fabrică de cercetare și dezvoltare, producție și administrare. Anii care au început cu 1970 au determinat expansiunea mondială. Cu propriile filiale și reprezentanțe, ProMinent este prezent astăzi în peste 100 de țări ale lumii. Grupul de firme are 2.400 de colaboratori pe plan mondial și este lider internațional de piață în domeniul tehnicii de dozare.
Viktor Dulger a preluat permanent răspunderea firmei, angajându-se în mare măsură în comunitate. Din 1975 Viktor Dulger a sprijinit, printre altele, aceste instituții: Centrul german pentru cercetarea terapiei prin muzică (din 1997 institutul Viktor Dulger), universitatea Heidelberg, fundația 600 de ani de universitate, multe asociații, cum ar fi asociația de îngrijire a caselor din Heidelberg și asociații sportive. Fundația Viktor-și-Sigrid-Dulger dă anual premii pentru cea mai bună lucrare de doctorat din tehnica pentru mediu, lucrări excelente ale oamenilor de știință tineri și cei mai buni absolvenți ai cursurilor de calificare.
Distincții și angajamente de la Viktor Dulger
- 1982 Crucea germană de merit pe panglică
- 1985 Fondarea unei sculpturi pentru piața Bismarck din Heidelberg
- 1986 Numirea de consul onorific pentru Republica Malta în Baden-Württemberg
- 1990 Grad de senator al universității din Heidelberg
- 1993 Medalia Lorenz-Werthmann (cea mai înaltă distincție a asociației caritabile germane)
- 1994 Profesor onorific al universității tehnice Dalian, China
- 1995 Medalie universitară a universității din Heidelberg
- din 1995 Membru al societății Max-Planck
- Curator al facultății științifice a universității din Heidelberg
- Membru în curatoriul fundației 600 de ani de universitatea din Heidelberg
- Membru al plenului IHK Rhein-Neckar
- 19 ani judecător de drept comercial, camera pentru cauze comerciale, judecătoria Heidelberg
- 1996 Numirea de consultant Overseas Merchant, provincia Liaoning, China
- 1996 Crucea de merit clasa 1 a ordinului de merit a Republicii Federale Germania
- 1996 Gradul de doctor onorific al universității tehnice Dalian, China
- 1997 Confirmarea gradului de doctor onorific de către ministerul științei, cercetării și culturii Baden-Württemberg
- 1997 Gradul de cetățean de onoare al orașului de 6,5 milioane locuitori Dalian, China
- 1997 Ridicarea la gradul de consul onorific general pentru Republica Malta pentru districtul consular Baden-Württemberg
- 1997 Redenumirea centrului german pentru cercetare a terapiei prin muzică, Heidelberg, în „Institutul Viktor Dulger“
- 1998 Profesor onorific al academiei de specialitate din Heidelberg
- 2000 Medalia Richard-Benz-Medaille, orașul Heidelberg, pentru merite în cultură și știință
- 2001 Medalia de aur Diesel, curatoriul Diesel pentru performanțe extraordinare în domeniul tehnicii de dozare li a preparării apei
- 2001 Marea medalie de aur cu briliante, IHK Rhein-Neckar, pentru merite deosebite pentru economiei zonei Rhein-Neckar
- 2001 Ordinul național de merit în grad de ofițer U.O.M., Republica Malta
- 2002 Președinte al institutului german pentru domeniul invențiilor e.V.
- 2003 Numirea pentru alți cinci ani de consultant Overseas Merchant, provincia Liaoning, China
- 2009 Medalia de merit a landului Baden-Württemberg
- 2011 Premiul pentru întreaga activitate, cu ocazia acordării premiului de fondator grupul de finanțe a casei germane de economii, Baden-Württemberg
- 2016 Pe 21 martie 2016 a decedat fondatorul firmei și președintele consiliului de supraveghere a ProMinent GmbH, Prof. Dr. h.c. Viktor Dulger, în vârstă de 80 de ani.